Happy New Year!

The Invention of Lying (2009)

Ricky Gervais isi pune iar geniul britanic in miscare.

O satira inteligenta la adresa importantei adaptarii, ajustarii adevarului in viata umana, in cultura, istorie si obiceiuri, arta si expresivitate. Pe de o parte arata goliciunea si futilitatea vietii umane in lipsa minciunii si in prezenta trairii si perceperii ad literam si pe de alta parte arata riscul experimentarii cu situatii lipsite de sinceritate in cazul exagerarii cu folosirea imaginatiei. Transmite un mesaj puternic nu prin enumerare de situatii benefice sau dezavantajoase din viata noastra curenta ci tocmai le contureaza prin absenta intr-o lume vida, rationala si practica. Si reuseste asta printr-un umor subtil si inteligent, un pic negru din cand in cand la care a convins sa adere o mana de figuri celebre ca Edward Norton, Philip Seymour-Hoffman, Jason Bateman, Tina Fey si multi multi altii.

Regia: Ricky Gervais, Matthew Robinson
Scenariul: Ricky Gervais, Matthew Robinson
Cu: Ricky Gervais, Jennifer Garner, Jonah Hill, Jeffrey Tambor, Louis C.K., Rob Lowe

Bound (1996)

M-am trezit gandindu-ma de vreo 3 ori la The Matrix in timpul vizionarii pana sa fac legatura mai mult decat evidenta prin fratii Wachowsky si asta s-a intamplat datorita unor miscari abile de camera care sunt cu siguranta baza stilului de filmare continuat in Matrix, impresie familiara care m-a cuprins de mai multe ori de-a lungul filmului, precum si prezenta lui Joe Pantoliano.

Succesul avut la o prima incercare cu un film indie probabil e sursa increderii financiare care a pus baza a ceea ce avea sa fie The Matrix mai tarziu.

Filmul de fata este un noir cu gansteri minimalist reusit, dupa o reteta cu elemente noi si neasteptate dar cu siguranta eficient si de efect. Tonul lasciv este nelipsit, desi intr-o directie mai putin intalnita pana acum, dar nu mai putin atragator, iar castul este extrem de bine ales cu o Jennifer Tilly care straluceste in tiparul care a lansat-o si care reprezinta modul in care prefer sa imi amintesc de ea, si cu o Gina Gershon rebela si masculina, subtila si furioasa. Nice one.

Regia: Andy Wachowski, Lana Wachowski
Scenariul: Andy Wachowski, Lana Wachowski
Cu: Jennifer Tilly, Gina Gershon, Joe Pantoliano, John P. Ryan, Christopher Meloni

Brittany Murphy (1977-2009)

O veste soc, la numai 32 de ani, Brittany Murphy a incetat din viata. O actrita minunata care inca mai avea multe de aratat. Un mic omagiu unde o putem vedea intr-unul din rolurile ei memorabile in Girl, Interrupted.

2012 (2009)

Filmele de genul acesta sunt unul din motivele pentru care lumea ajunge sa priveasca cinematografia, in special cea americana, ca pe ceva superficial, comercial, avid de profituri uriase si reclame costisitoare, facand ca cele cateva elemente de laudat de aceeasi nationalitate sa treaca neobservate, blamate sau aruncate la cos pe nedrept. Spre deosebire de alte productii care tot pe comercial se bazeaza dar mai depun si putin efort pentru o poveste cu un talc mai mult sau mai putin cliseic, cu umor inteligent strecurat, sau adrenalina foarte bine ... coregrafiata, aici nu vad nimic de laudat. Il aduc pe John Cusack bazandu-se pe sentimentul unanim ca e un tip simpatic, dar nu-i dau mare lucru de facut, ii dau un rol de nebun profetic lui Woody Harrelson dar il ravasesc prea repede, si mai adauga din cand in cand niscaiva replici umoristice obosite si gata ai un film. Rusine! Pentru ceva de laudat tot in tonul fatalist de sfarsit al lumii, dar cu ceva mai multa profunzime si arta, recomand din suflet un subapreciat - Deep Impact.

Regia: Roland Emmerich
Scenariul: Roland Emmerich, Harald Kloser
Cu: John Cusack, Amanda Peet, Chiwetel Ejiofor, Thandie Newton, Oliver Platt, Woody Harrelson, Danny Glover

High on music

Deeply personal...

High on music

Sunday the 13th...

High on music

Can't get this out of my head...

High on music

The Box (2009)

O experienta unica intr-adevar. Si ce mai pot spune, e ca pare sa fie ceva propriu regizorului desi nu am mai vazut decat un singur alt film de-al sau si anume Donnie Darko, dar asta spune de ajuns. Pe langa nedumerirea ce iti tine companie pana spre sfarsitul filmului, tonul deprimant si fatalist, inca de la primele cadre devine evidenta incercarea reusita zic eu nu numai de a recrea atmosfera care caracteriza lumea anilor '70 ci si de a simula un film realizat atunci, lucru observabil in orice, de la lumini, muzica teatrala, accentele de culoare bej, imaginea un pic cetoasa . Acest lucru este si ceea ce reuseste sa distraga de la un inceput desfasurat cam lenes. In rest tema se concentreaza in jurul naturii umane, si a liniei extrem de subtire intre bine si rau. Exista un judecator obiectiv care ajunge sa aprecieze ceea ce initial a condamnat, sub influenta unei ideii contradictorii ce incepe sa se contureze inclusiv in constiinta sa ce nu accepta abatere si anume ca orice om care a gresit poate ajunge sa dovedeasca un caracter admirabil si empatic si care merita a doua sansa . Exista cuplul de ... judecati, destul de reprezentativi pentru o mare parte din populatia umana, care desi au un sistem de considerente morale destul de strict, sub actiunea nevoilor si dorintelor personale, aleg varianta gresita sub pretextul temporar ca e doar o joaca, gluma si se poate actiona spontan doar de nerabdare si curiozitate.

Regia: Richard Kelly
Scenariul: Richard Kelly(adaptare), Richard Matheson (nuvela "Button, Button")
Cu: Cameron Diaz, James Marsden, Frank Langella

In Her Shoes (2005)

Nu m-as grabi sa-l numesc un chick flick, dar trebuie sa recunosc ca nu prea prezinta vreun element de interes pentru posibilii privitori masculini (poate doar prezenta lui Cameron), asa ca desi duce lipsa de clasicele clisee ale unui astfel de film, tot prin zona aia se invarte. Trei actrite minunate s-au intalnit aici pentru a face dovada de ceea ce se pricep ele cel mai bine. Cameron Diaz e atragatoare, zapacita, iresponsabila si incurca-lume, Toni Collette e cu capul pe umeri, interiorizata, realista si suferinda, iar Shirley MacLaine e bataioasa, atotstiutoare si datatoare de lectii de maturitate si responsabilitate. Stiu stiu, suna boring si a tear-jerker, dar povestea e minunat prezentata si suprinzatoare si de ce nu chiar originala, prezentand prin tipuri diferite de femei probleme adevarate, realitati dureroase si realitati imbucuratoare.

Nice one.

Regia: Curtis Hanson
Scenariul: Susannah Grant (scenariu), Jennifer Weiner (roman)
Cu: Cameron Diaz, Toni Collette, Shirley MacLaine, Mark Feuerstein

Law Abiding Citizen (2009)

Razbunare impotriva unui sistem corupt. Iar. Aduce totusi speranta in putina inovatie in ceea ce priveste strategia razbunatorului, din moment ce de la primele semne de coloana cerebrala, face totul spectaculos si cu sange rece. Cam ciudat contrastul dintre acceptarea mai mult sau mai putin tacuta de la inceput a unui asa-zis strateg asasin al guvernului si tenacitatea cu care ii ataca apoi 10 ani mai tarziu pe toti cei implicati in procesul de usurare e vietii vinovatilor. Ceva nu se leaga. Dar thriller-ul ramane thriller si suspansul e veritabil. Poate finalul cam anuleaza istetimea si misterul construite pana la acel moment, lasand parca un gust amar si de cerc incomplet. Personajul lui Jamie Foxx pot spune ca e destul de credibil si constant ca un novice ambitios la inceputul actiunii si un castigat cu mici urme de remuscari negate 10 ani mai tarziu pe cand inegalitatea personajului lui Gerard Butler nu e vina lui ci a scenariului.

Regia: F. Gary Gray
Scenariul: Kurt Wimmer
Cu: Gerard Butler, Jamie Foxx, Colm Meaney, Bruce McGill, Leslie Bibb, Regina Hall

High on music

Julie & Julia (2009)

Cu siguranta nu pentru toata lumea, dar un deliciu pentru gurmanzi, amatori bucatari, sau fanii lui Meryl Streep, si de ce nu ai lui Julia Child (se pare ca pentru SUA a reprezentat o adevarata piatra de hotar in evolutia culturii gastronomice, fapt ce o prezinta drept un nume foarte cunoscut - lucru de netagaduit mai ales atunci cand cei de la Saturday Night Live iti dedica un sketch).

Eu una am putut sa ma bucur de el din suflet. Nu numai ca mi s-a facut o pofta nebuna de orice specialitate gatita cu unt sau peste, dar totodata mi s-au sters (temporar) din memorie toate episoadele nefericite care constituie arhiva incercarilor mele esuate de a finaliza un proiect in bucatarie, ca urmare a entuziasmului meu instant cum ca posibilitatea ca eu sa fiu o adevarata eroina intr-ale gatitului chiar ar fi credibila. Nimic mai fals (am ars destule oale numai incercand sa fac ceai).

Lasand lucrurile astea la o parte pe care sunt sigura ca nu toti privitorii le-ar simti, filmul este so and so. Meryl Streep desigur ca este epica, poate un pic prea epica, desi transfigurarea este completa si cu atat mai uimitoare. Ei i s-a alaturat un Stanley Tucci discret si adorabil. Dar in ceea ce priveste povestea fanului obsedat de idolul sau, nu pot sa declar ca sunt pe deplin convinsa, sau poate pur si simplu privirea evenimentelor celor doua personaje din epoci diferite in paralel nu a fost chiar exact ceea ce as fi asteptat si gustat. Sincer , as fi preferat ca totul sa se concentreze pe povestea marelui nume in ale gastronomiei. Povestea secundara era de fapt poate necesara pentru toti acei privitori care s-ar putea identifica cu greselile, frustrarile, entuziasmul aparut din cand in cand ale personajului vizat, dar asta greseste tocmai prin prestabilirea unei audiente tinta destul de reduse. Si totodata lipsa acestei paralele ar anula tocmai importanta cartii care a inspirat filmul si titlul foarte potrivit. Deci concluzia ramane ca povestea a doua nu a fost convingator construita.

Regia: Nora Ephron
Scenariul:  Nora Ephron(scenariu), Julie Powell(carte "Julie & Julia"), Julia Child(carte "My Life in France"), Alex Prud'homme(carte "My Life in France")
Cu: Meryl Streep, Amy Adams, Stanley Tucci,Chris Messina

State Of Play (2009)

Investigatie jurnalistica in traditia lui All the President's Men si The Pelican Brief creata dupa modelul unui serial britanic. Cu munca de detaliu si intrigi

incurcate dar maiestreste imbinate, filmul este stralucit pana spre final, cand spulbera tot farmecul castigat pana la acel punct ca pe un castel de carti de joc printr-un twist nu doar surprinzator dar neplacut si anost si care anuleaza toata constructia alambicata a teoriilor la a care am fost partasi. Elementul subiectiv adaugat pionului investigator (lucru nu intru totul nemaintalnit pana acum, desi niciodata la asa mare intensitate) aducea ceva nou si cu placere si curiozitate primit, cu o vaga asteptare a simtului vindicativ pentru privitor, dar totodata a fost si sursa dezamagirii finale, si a catorva plot holes ce probabil mult mai frumos puteau fi umplute. Totusi in mare, macar pentru prima parte a sa, merita vazut. Si oricum niciodata nu imi refuz un film cu Russell Crowe. Si thumbs up pentru Helen Mirren. Iar!

Regia: Kevin Macdonald
Scenariul: Matthew Michael Carnahan, Tony Gilroy, Billy Ray(adaptare), Paul Abbott (seria tv)
Cu: Russell Crowe, Ben Affleck, Rachel McAdams, Helen Mirren, Robin Wright Penn, Jason Bateman, Jeff Daniels

High on music

Blindness (2008)

Drama cu efecte dureroase bazata pe o carte celebra pe care nu am citit-o. Avand in vedere ca am auzit pareri impartite cum ca filmul nu a reusit sa ilustreze intru totul ce a incercat cartea sa transmita, pot sa declar sincera ca nu vreau sa o citesc. Nu ca nu ma astept sa fie intr-adevar valoroasa, ci pentru ca am indoieli ca as suporta nivelul de frustrare si sentimentul de nedreptate cu care as fi cu siguranta bombardata avand in vedere ce m-a facut filmul sa simt. De ce? Pentru ca prezinta lumea si felul in care ar fi transformata in contextul unei aparente epidemii de orbire ... alba. Si ce se intampla? Scoate la suprafata intensificat instinctul de supravietuire, nu mai exista scuza pentru nimic, nu mai exista demnitate, violenta e putere recunoscuta, lipsa de scrupule, viclenia, rautatea si mercantilismul sunt ridicate la rangul de calitati si avantaje. Oamenii se calca in picioare, devin animale. Fanatismul religios devine un refugiu pentru cei care nu se convertesc la credinta "fiecare pentru el". Chiorul nu e imparat in tara orbilor, ci e un paria, indepartat si privit cu suspiciune si de cei apropiati, totodata fiind elementul cel mai chinuit si pus la incercari, un Atlas sub o greutate covarsitoare pe umerii aparent firavi, si totusi singura speranta in pastrarea umanitatii unui grup restrans, care ajunge sa-si priveasca propria orbire ca pe o izbavire. Ce e mai dureros e ca prezentarea realista si naturala a lui Fernando Meirelles care nu inceteaza sa ma uimeasca, laolalta cu cele cateva interpretari puternice in frunte cu cea a lui Julianne Moore, m-a convins cu desavarsire de veridicitatea unei asemenea simulari, fara a reusi decat in foarte mica masura sa restaureze ceva din speranta prin putinele momente de bucurie amara cum ar fi frumoasa scena a baii sub apa ploii.

Regia:Fernando Meirelles
Scenariul: José Saramago (roman), Don McKellar (adaptare)
Cu: Julianne Moore, Mark Ruffalo, Danny Glover, Gael García Bernal, Alice Braga

High on music

Surrogates (2009) si Gamer (2009)

Surrogates (2009) - actiune SF intr-un viitor putin probabil, dar exagerat tocmai pentru a evidentia pericolul utilizarii in exces a mijloacelor de socializare online prezente in realitatea curenta. Actiune si dinamism mediocre, paradoxal pentru un film cu Bruce Willis, dar vizual este bine realizat amintind putin intr-un ton oarecum amuzant de atmosfera creata in Barbie Girl al lui Aqua, probabil aceasta fiind influenta a faptului ca este inca un film bazat pe un graphic novel.

Tot ce pot sa spun e ca dupa atatia ani, prezenta lui Bruce Willis in lista de cast inca ma face sa urmaresc un film, indiferent de eventualele turnoff-uri usor de depistat dinainte.

Regia: Jonathan Mostow
Scenariul: Michael Ferris si John D. Brancato(scenariu);Robert Venditti si Brett Weldele    (graphic novel)
Cu:Bruce Willis, Radha Mitchell, Rosamund Pike

Gamer (2009) - cu o idee care pana la un anume punct pare sa se suprapuna cu cea a filmului mai sus amintit, reuseste sa se distinga de acesta printr-o actiune mult mai exploziva si violenta exagerata care pe alocuri aminteste de Crank dar fara inteligenta subtila a aceluia (da am spus inteligenta subtila vorbind de Crank!), dar tocmai pentru ca aici se urmareste mai degraba influenta jocurilor violente sau doar de simulare a societatii in viata de zi cu zi, si tentatia puterii si a dorintei de manipulare cauzate de acestea. Gerard Butler e... Gerard Butler, dar aici impresionanta este prestatia lui Michael C. Hall, care in sfarsit patrunde in lumea profiturilor uriase, dupa ce realitatea TV a cucerit-o de ceva timp.

Regia:Mark Neveldine, Brian Taylor
Scenariul:Mark Neveldine, Brian Taylor
Cu: Gerard Butler, Michael C. Hall, Amber Valletta, Kyra Sedgwick, Alison Lohman

High on music

A doua melodie de la Koop care imi place foarte mult, doar ca intr-o nota mult mai vesela. Makes you feel Christmas coming!

La gramada...

Max Payne (2008)

Nu-s familiarizata cu jocul, dar cu siguranta filmul asta nu a satisfacut nici cea mai mica parte din fanii sai. Cu toate mijloacele, tehnice si legate de distributie necesare la dispozitie (cu mici defecte de casting scuzabile, deoarece nu reprezinta cauza principala a esecului - ma refer aici la Mila Kunis care aici nu stiu ce a patit dar e cam teapana, si la atribuirea unui rol prea mic lui Olga Kurylenko, in cazul in care este foarte clar ca acea chimie ecran-spectator ar avea mult mai mult de castigat de pe urma exploatarii ei), dar cu un scenariu prost, intrigi ridicole, scene de actiune cu efect soporific, filmul nu se ridica nici la inaltimea atinsa de un alt esec - Hitman.

Pandorum (2009)

Film SF cu elemente de horror, thriller psihologic &Co. Nu dupa o idee rea, cu un cast destul de reusit, filmul esueaza tocmai pentru ca incearca sa se concentreze pe prea multe fire de desfasurare. Ai si clacarea psihica cu efecte catastrofice, si pierderea memoriei pe perioada nedeterminata cu toata confuzia de la sine inteleasa, ai si alergatura specifica prezentei unei specii cu intentii medievale, ai si stressul propriei specii cu tendinte canibale.

Spread(2009)

Povestea unui tipar. Prezentat jumatate de film destul de realist si foarte bine realizat, cu toate problemele sociale si frustrarile feministe actuale, greseste in a doua jumatate pentru a ceda tentatiei de a transforma filmul intr-un happy end pentru spectator prin efectul de bumerang fatalist care tortureaza personajul, fortandu-l sa ajunga la resemnare si cainta, cu lectia invatata si mai matur. Si asa ajung sa-mi fie mila de personaj si sa am un gust amar si sa nu ma pot bucura deloc de foaia intoarsa. Si mie nici macar nu-mi place Ashton Kutcher. Oricum, e cel mai bun film al lui de la Dude, Where's My Car? incoace.

Feast 2 - Sloppy Seconds, Feast 3 - Happy Finish (2008/2009)

Sunt cele 2 sequel-uri de la primul Feast, si cum sunt foarte apropiat realizate si ca timp real si ca timp film si ca valoare, merita prezentate impreuna.

Imprumuta efectele speciale din primul, imprumuta gore-ul si-l face extrem, imprumuta sarcasmul si-l transforma in sadism, imprumuta umorul inteligent si uita de el transformandu-l in umor sec, zgarcit prezent si acesta oricum, si ce iese? O pierdere de vreme. Nu tu actiune entuziasta, nu tu suprize neasteptate, nu tu inovatie de orice fel, nu tu rasturnari de situatie care te fac sa sari in scaun.

Fast & Furious(2009)

Boring. Boring au fost si celelalte, cu exceptia catorva elemente din primul. Dar cu siguranta nu merita vreun sequel. Aduce toata distributia din primul, dar o omoara pe Michelle Rodriguez(?!), ii impaca total neplauzibil pe Paul Walker si Jordana Brewster, si ii ofera un rol inexpresiv si mecanic (iar?!) lui Vin Diesel.

Trick r Treat (2008)

Patru povesti originale de Halloween se intretaie intr-una cu un rezultat delicios. Pentru fanii genului un adevarat festin cu distributie familiara, cu twisturi suprinzatoare, cu imagine impresionanta, si cu nici macar o secunda de plictiseala .

Zombieland (2009)

Comedie/actiune semi-parodica a genului zombie-horror. Inegal si mult mai putin exploziv decat era de asteptat, ofera totusi cateva suprize foarte placute, cum ar fi momentul Bill Murray. Delicios! Pentru amatori totusi recomand Doghouse.

Cronos (1993)

Subtil si atmosferic, filmul arata ca si cu un buget foarte redus, un regizor maestru poate muta munti. Fiind printre primele productii ale mexicanului Guilermo del Toro, prima in care se foloseste si limba engleza, este totodata si prilej pentru prima colaborare a sa cu Ron Perlman, actorul sau fetis. Cu o intriga construita in jurul ideii obtinerii nemuririi, obsesie a alchimistilor de mii de ani, del Toro, autor si al scenariului, construieste o poveste impresionanta, simpla ca actiune, complicata prin simbolistica si alcatuirea cadrului conform acesteia, imprumutand de asemenea si cateva elemente ale mitologiei vampirice,  evitand cu succes totusi a-si transforma opera intr-un alt exemplu de film cu vampiri. Astfel, se poate observa o diferentiere clara intre atmosfera calda, plina de muzica, viata si culoare, care se distinge de la primele cadre ale caminului si intregului mediu in care se invarte personajul reprezentant al tipului binevoitor, care ajunge pe calea gresita nevinovat si inconstient, actionand impulsiv si nebanuitor si intre atmosfera rece, intunecata, tacuta si pustie din casa magnatului bolnav, obsedat de zeci de ani de prelungirea vietii sale goale. De asemenea, fetita, o veritabila Scufita Rosie, tacuta si muta precum justitia este oarba, serveste drept arbitru al evenimentelor, prezenta in toate scenele cheie, martor pasiv atunci  cand lucrurile se desfasoara firesc, actionand subtil si neasteptat cand contextul o cere. Impresionant!

Regia si scenariul: Guillermo del Toro
Cu: Federico Luppi, Ron Perlman, Claudio Brook, Margarita Isabel, Tamara Shanath

Star Trek (2009)

Nu sunt un Trekie, dar imi amintesc foarte bine cum inainte de a fi inventati Mulder si Scully, si dupa ce Twin Peaks era o amintire de demult, aveam program fix duminica la emisiunea despre stiintifico fantastic la care nu-mi mai amintesc ce se vorbea dar stiu cu siguranta ca se termina cu cate un episod din mult asteptatul serial cult Star Trek.

Ei bine, filmul de fata nu urmareste acel fir narativ persistent in memorie prin imaginea capitanului Picard si a androidului Data ci mai degraba pe cel al predecesorului sau de vreo 2 generatii inainte, in frunte cu William Shatner - capitanul Kirk si Leonard Nimoy -Spock. Zic mai degraba pentru ca scenaristul creeaza o paralela ingenioasa la actiunea foarte bine cunoscuta de fanii aceluia, oferind o desfasurare alternativa a evenimentelor, pentru a face posibila prospetimea si putina controversa si pentru a evita redundanta, care ar fi satisfacut probabil adevaratii Trekies, dar ar fi ingreunat atractia si multumirea oricui in afara acestui cerc restrans. Astfel, filmul multumeste pe toata lumea, este foarte dinamic, original si fresh, cu efecte speciale aduse la zi, si intrigi rationale si explicabile, cu o distributie tanara, foarte bine aleasa si care mai ales in contextul naratiunii alterate imbraca perfect straiele echipei binecunoscute, nelasand loc pentru protest sau dezamagire.

Regia:J.J. Abrams
Scenariul:Roberto Orci ,Alex Kurtzman
Cu: Chris Pine ,Zachary Quinto, Eric Bana, Bruce Greenwood, Karl Urban, Simon Pegg, Ben Cross, Zoe Saldana, Winona Ryder

Son Of Rambow (2007)

Film foarte potrivit pentru copii si nu numai, deoarece transmite un mesaj contagios in naivitatea si sinceritatea lui prin legatura stransa de prietenie ce se creeaza intre doi copii mai mult sau mai putin atipici, fiecare cu un mod propriu de exprimare ca o consecinta directa a problemelor personale din viata de familie si cercul de apropiati. Fiecare priviti ca niste copii-problema de cei care nu au destula rabdare si intelepciune pentru a vedea dincolo de aparente, cei doi sunt o fresca vie a ce ar trebui sa reprezinte in viata noastra arta in special aici cinematografia , visarea, speranta, si toate deschiderile de posibilitati insuflate de libertatea imaginatiei si a gandirii. Cu o poveste in care abunda imaginatia mai sus mentionata, sustinuta fervent de calitatea impresionanta a imaginii si a regiei, cu o reprezentare extrem de fidela a atmosferei anilor '80, o distributie foarte talentata, mult foarte mult umor precum si mici drame picurate pe ici pe colo, filmul atinge si cele mai reci suflete.

Regia:Garth Jennings
Scenariul:Garth Jennings
Cu:Bill Milner, Will Poulter, Ed Westwick, Jules Sitruk

High on music

When drowning on dry land...

High on music

The brilliant Bat For Lashes does it again! Ne demonstreaza inca o data ca isi merita cu varf si indesat incadrarea in grupul urmaselor lui Kate Bush si Tori Amos, cu piesa asta poate chiar mai mult decat cu oricare alta din cele doua albume ale ei (aminteste aici mai ales de o Tori a lui Boys for Pele). Enjoy!

Wall Of Shame

Vad filme multe. Din toate genurile, foarte des. Dar am tendinta sa prezint, laud, critic cu destul de putine exceptii doar filme un pic mai dark, twisted, psihologice, cu crime, thrills, horror etc sau pur si simplu clasice. Dar nu doar datorita vreunei preferinte de-ale mele, ci si pentru ca par printre putinele la care se mai depune efort, se cauta profunzime, care se evidentieaza prin originalitate, atentie pentru detalii, studii minutioase ale decorurilor, costumelor, muzicii, alegeri extrem de atente ale distributiei si intregii echipe. Ca dovada, iata o serie de filme din alt gen care m-au "incantat" in ultimul timp. A nu se considera totusi egalitate intre ele.

The House Bunny (2008) - film al carui singur atu este evidentierea talentului lui Anna Faris pentru comedie, lucru de netagaduit deja de mult timp; filmul este gol si fara rost si daca nu ar fi intalnit cuvantul Playboy de atatea ori, as avea mari indoieli ca a fost destinat vizionarii de catre adulti, so... de evitat.

Ghosts Of Girlfriends Past (2009) - cu o distributie bogata si impresionanta, merita vazut doar daca esti fan Matthew McConaughey sau Jennifer Garner; ca film este previzibil, fara prea mult umor, sau atat cat e e cam superficial, si se vrea o lectie pentru cei care trec pasager prin viata, dornici doar de distractie si abateri fara consecinte pe termen lung - right... s-a mai facut, se stie, era inutil.

Confessions Of A shopaholic (2009) - chick flick cat se poate de evident, inegal, imperfect, cu umor foarte usor, si fara batai de cap, dar salvat cat de cat de actrita adorabila din rolul principal, convietuitoarea din real-life a lui Sacha Baron Cohen a.k.a. Brüno, Borat sau Ali G, si anume roscata mignona Isla Fisher, si de aparitia surpriza, mereu placuta a lui Hugh Dancy.

Dodgeball: A True Underdog Story (2004) - incerc sa gasesc ceva bun de spus - greu, foarte greu - nu pot sa ma leg decat de cele cateva cameo de la Lance Armstrong, Chuck Norris.. si altii sau cei cativa mereu prezenti guest stars ca Jason Bateman sau Hank Azaria sau tandemul dusmanos intre personajul lui Ben Stiller si al lui Christine Taylor - cuplu casatorit de ceva ani buni in viata reala. In rest filmul plictiseste si..atat.

Zack And Miri Make A Porno (2008) - titlul si regizorul (Kevin Smith) promiteau foarte mult, dar nu se tin nici pe jumatate de cuvant; cu momente stupide, cu momente fara rost, cu umor superficial si grosolan, filmul are totusi si niscaiva bile albe, cum ar fi alegerea celor doi interpreti principali, surse ale celor cateva momente bune ale filmului, precum si discursul foarte funny gay very friendly si nu numai a lui Justin Long, in fata "jumatatii" sale Brandon Routh - noul Superman.

The Brothers Bloom (2008)

Adorabil! Nici nu e de mirare ca printre atatea comedii superficiale cu adevaruri urate si cereri in casatorie, o asemenea bijuterie a fost pe nedrept trecuta cu vederea. Asta e lumea in care traim. Oamenii nu mai au timp si rabdare si nici intelegere pentru subtil, umor fin, si adevarate performante actoricesti in comedie. Cu o echipa de actori unul si unul, si o poveste originala si cu un adevarat gust pentru aventura, cu un scenariu extrem de reusit, construit cu migala pana la ultimul detaliu, cu multa culoare si atmosfera aventuroasa, cu peisaje impresionante si locuri de pe glob de vis, filmul reuseste sa induca o stare euforica de dorinta de viata si noutate, de risc si de lipsa de rutina si cotidian, reabilitand speranta umanitatii in dragoste, o a doua sansa, prietenie, incredere si pofta de nou. Rachel Weisz e adorabila ca zanateca Penelope, Adrien Brody, slick as always si avem si trei aparitii supriza: una deghizata totusi de la Maximilian Schell si una de la Robbie Coltrane, precum si una de la revelatia din 2006 din Babel - Rinko Kikuchi - personificand o enigmatica, exploziva si iar tacuta japoneza passe-partout. Adorabil!

Si sa mai spui ca lucrurile nu se mai fac ca altadata.

Regia:Rian Johnson
Scenariul:Rian Johnson
Cu:Rachel Weisz, Adrien Brody, Mark Ruffalo, Rinko Kikuchi, Robbie Coltrane, Maximilian Schell

High on music

Takes your breath away and does the breathing for you...

High on music

dreamy...

The Brøken (2008)

Thriller/horror psihologic de atmosfera. Foarte frumos mentinuta tensiunea si nedumerirea si curiozitatea frustranta pana la capat, cand ni se ofera ca rasplata un plot twist de mai mare dragul, reusit doar pe jumate din cauza neclaritatilor si intrebarilor ce inca stau in picioare. Traducere: se termina ca-n tren. Lena Headey e excelenta ca de obicei cu toata expresia ei incruntata trade-mark de acum; avem de-a face si cu o aparitie placuta a lui Richard Jenkins din pacate prea putin exploatata; in rest avem cateva personaje mai mult sau mai putin mecanice, desi cu siguranta asta se si dorea, filmul fiind dus in spate pur si simplu de atmosfera, una excelent personificata printr-o impresie generala de cosmar, cu pauze apasatoare de tacere, cu ganduri si idei doar pe jumatate formulate, cu intreruperi de logica si flashbacks.

Regia:Sean Ellis
Scenariul:Sean Ellis
Cu: Lena Headey, Richard Jenkins, Ulrich Thomsen,Michelle Duncan, Asier Newman, Melvil Poupaud

High on music

Queen and princesses of pop.
Dovezi ca popularitatea lor mai mult sau mai putin suparatoare nu este intamplatoare deloc. Daca stirile scandaloase si controversele ajung inaintea dovezilor valorii lor artistice, atunci e doar rezultatul ignorantei.

Orphan (2009)

Asteptandu-ma la inca un horror plictisitor pe tema The Omen&amp&Co, m-am pus pe urmarit filmul acesta fara mari sperante in entertaimentul rezultat, si in loc m-am trezit cu un thriller tensionant de toata ziua, construit dupa reteta clasica si eficienta. E o productie care trece foarte usor de la ridicol la terifiant, folosindu-se si de usoare tente ironice si amuzante, si totodata un film extrem de serios in actiunea sa, cu o intriga foarte bine construita (lucru de fapt evident abia spre final) si cu o derulare naturala, in voia valurilor. In ciuda catorva elemente previzibile, si a altor scapari mai mult sau mai putin obisnuite, filmul intretine eficient tensiunea la foc mic, nelasand-o de fapt nici o clipa sa se stinga de tot, lucru totusi destul de evident intetit si de o distributie puternica dintre care se remarca de departe reprezentantii copii - Isabelle Fuhrman este impresionanta in rolul maleficei Esther, fara totusi a o eclipsa in totalitate pe micuta Aryana Engineer ca usor impresionabila surdo-muta Max.

Regie: Jaume Collet-Serra
Scenariu: David Johnson (scenariu), Alex Mace (povestire)
Cu: Vera Farmiga, Peter Sarsgaard, Isabelle Fuhrman, Aryana Engineer, CCH Pounder, Jimmy Bennett

Also read in English

High on music

Old-style newbies! Enjoy!

High on music

Remembering childhood heroes

Rosemary's Baby (1968)

Inainte de a fi cunoscut pentru scandalurile si problemele din viata personala, Roman Polansky era recunoscut ca fiind parte din elita regizorilor talentati ai intregului cinema, filmul de fata fiind una din capodoperele sale recunoscute si apreciate. Un film dus in spate de o actrita mica, si nu ma refer aici decat la dimensiunile sale fizice, si de o echipa de actori secundari cu un joc extrem de natural (vezi mai ales actrita Ruth Gordon , rasplatita si cu un Oscar), si cu o simulare a unei vieti normale si banale atat de credibila ca te strange in spate. Au intr-adevar la dispozitie si un scenariu pe masura, in detaliu construit de regizor, cu mult dialog, cu banalitati atent studiate, cu replici ce imita la perfectie viata de zi cu zi, cu toate obiceiurile ei, cu lucrurile ei mici, obligatiile sociale, si alte datorii de common-sense, cu falsitatile de rigoare, si politetea gratuita. Completat cu o regie meticuloasa, care urmareste si reuseste sa surprinda nasterea si cresterea ororii excelentei Mia Farrow pe masura ce faptele se amesteca reale in mintea ei, si cu toate nedreptatile si injuriile care te fac sa te foiesti nervos pe scaun, filmul te face sa il urmaresti cu respiratia la gura, uitand de timpul obisnuit depasit cu mai mult de jumatate de ora, facandu-te absent la orice din jurul tau, tensiunea personajului devenind tensiunea ta, sentimentul de nedreptate devenind propria simtire si lupta.

Regia: Roman Polanski
Scenariul: Ira Levin (roman), Roman Polanski (adaptare)
Cu: Mia Farrow, John Cassavetes, Ruth Gordon, Sidney Blackmer, Maurice Evans

Dark Country (2009)

Un efort de apreciat, deși un pic cam forțat, dar totuși lăudabil chiar și sub formă de pastisă, având în vedere că este debutul regizoral al unui actor, care în același timp îndeplinește și rolul de interpret. Știu că titlul presupune prezența întunericului aproape în totalitate, dar totuși nu cred că intenția a fost ca întunericul să acopere aproape orice gest, amănunt, acțiune făcând destul de dificilă urmărirea, atenția și chiar ușurând trecerea peste unele momente chipurile terifiante pentru că ... nu s-a putut observa scena. Dar asta strict legat de partea tehnică. În mare s-a încercat și parțial reușit să se creeze o atmosferă de confuzie și discontinuitate tipic lynchiana. Ce s-a adus nou a fost imaginea un pic artificializată, o creionare colorată a conturului elementelor în mișcare, într-un mod foarte interesant, amintind puțin de stilul intenționat în filme ca Sin City, sau mai simplu spus de stilul benzilor desenate, folosind un ton tipic filmelor noir atât prin muzica foarte bine potrivită, cât și prin excesul de monolog, o adevărată etichetă a genului, dând de la început sugestia unei lumi virtuale, a unui coșmar sau a luptelor inconștiente dintre toate faptele și confuziile din psihicul personajului. Întrebările sunt multe, explicațiile posibile la fel, deși spre deosebire de cazul unui "coșmar" lynchian, unele lucruri încă se bat cap în cap, sau pur și simplu potrivirea pieselor din puzzle nu e chiar atât de ... netedă, să-i spunem.

Regia: Thomas Jane
Scenariul: Tab Murphy
Cu: Thomas Jane, Lauren German, Ron Perlman

Deadgirl (2008)

O noua directie in ceea ce priveste filmele horror, in special cele cu zombie. Atat de noua, incat pana la un punct, povestea cu zombie pare din alt film si fara nici o legatura. Este de fapt o analiza a naturii umane, in cea mai actuala forma posibila. Continutul terifiant de data asta nu vine de la elementul clasic, mortul reinviat, si nici de la violentele crude, bestiale si fara gandire ale acestuia, ci de la actiunile gandite ale personajelor inca umane si constiente. Aflate intr-un punct al vietii cand impartirea si filtrarea pe categorii ca elemente sociale intr-o viitoare pozitionare in rotita ce se cheama societate inca nu a avut loc, dar constiente de limitarea posibilitatilor la care probabil vor avea acces, personajele profita de o ocazie de aparenta putere si control intr-un mic univers de ei creat, unde nu au limita la acte, imaginatie si manifestari fizice ale oricarui gand pervers. Imbatati de acest control, ei "uita" putin de limitele acestui univers, lasand sa se intersecteze elemente dintre cele doua lumi, cu efecte mai mult sau mai putin catastrofice, dintre care cel mai deranjant este coruperea personajului care reprezenta singura speranta in umanitate prezenta aici. Filmul nu contine vreun element extraordinar in ceea ce priveste regia sau jocul actorilor, desi este de remarcat jocul natural cu mici ticuri nervoase ale lui Shiloh Fernandez, dar intr-un context destul de natural reliefat si cu o atmosfera lenesa de liceu foarte bine intretinuta, filmul primeste o semnificativa bila alba pentru o poveste originala si neasteptata.

Regia: Marcel Sarmiento, Gadi Harel
Scenariul: Trent Haaga
Cu: Shiloh Fernandez, Noah Segan, Candice Accola, Eric Podnar

Rating: 8/10

Also read in English

High on music

Cele 2 videos sunt variante la aceeasi melodie. Nu ma pot hotari intre cele doua, probabil tind spre a 2-a.

High on music

The Rebound (2009)

Comedie romantica... Punct forte: Catherine Zeta-Jones. Minusuri:restul...

Film facut doar ca sa fie facut, din ala doar de umplutura. E plictisitor pana la cer, si siropos de ti se strapezesc dintii. Se vrea comedie, dar am ras doar de vreo doua ori, se vrea romantica, dar se ingroapa sub toate cliseele posibile cu pretextul ca vor sa arate ca ceea ce e acceptat de societate si foarte des intalnit si anume relatiile cu diferente mari de varsta (se stie in ce directie) este posibil si frumos si in cazul femeilor. Exista o singura faza care merita atentie in tot filmul, daca il vedeti o sa va dati seama care e, daca nu, nu are nici un haz sa incerc sa o descriu. Dar mai bine il evitati...

Regia: Bart Freundlich
Scenariul: Bart Freundlich
Cu: Catherine Zeta-Jones, Justin Bartha

High on music

I'm mad at the world and the world is mad at me.

District 9 (2009)

O surpriza extrema si originala, venita de te-miri-unde, ce prezinta un portret exploziv al caracterului uman din toate timpurile, intr-un context neasteptat ales si neasteptat reliefat, cu mici bucati de realitate din zilele noastre relevante mai ales cadrului african/sud-african. Avand ca intriga poposirea timp de 20 de ani a unei specii extraterestre cu statutul de refugiati, si victime ale mediului si intolerantei, laolalta cu obsesia mai mult decat actuala a oamenilor pentru dezvoltarea puterii de armament, si exploatarea tuturor resurselor disponibile, filmul prezinta, la inceput sub forma de documentar foarte realist construit povestea unui reprezentant uman, banal si aparent fara nimic extraordinar, care mai intai victima a intersectiei celor 2 specii precum si a obsesiei deja mentionate se intoarce impotriva celor pe care ii numea semeni, gasind sprijin si prietenie exact in mijlocul asa-zisilor ostili, obtinand sau mai degraba scotand la suprafata putere, curaj si vointa sub actiunea instinctului de supravietuire, momente ale productiei care amintesc din cand in cand de desfasurarea de evenimente dintr-un alt preferat al meu - The Fly. Efectele speciale sunt extrem de bine realizate, cu toate elementele oripilante extrem de realiste, si cu accent pe amanunte si miscare. Eat this, Transformers!

Regia: Neill Blomkamp
Scenariul: Neill Blomkamp, Terri Tatchell
Cu: Sharlto Copley, John Sumner
Tara: SUA, Noua Zeelanda
Limba: Engleza, Nyanja, Afrikaans

High on music

My favorite band - Feeling good.
Because I don't, but it sounds soooo good.

Inglourious Basterds (2009)

So dissapointed that I could cry...

Ma asteptam la controversa, la violenta gratuita but clever, la umor negru, sarcasm, personaje fascinante, memorabile, pe care le condamni si le admiri in ascuns, replici inteligente, dialog, foarte mult dialog, cu aparent calm si timeouturi impanzite cu acestea si multe multe. Nu zic ca au lipsit cu desavarsire dar nici nu au fost acolo. Prezenta lui Tarantino s-a facut simtita si recunoscuta doar in primul capitol, caruia nu am nimic sa-i reprosez, este curat si indiscutabil punctul culminant al artei sale in filmul acesta. Cate s-au scris despre filmul asta, cati au fost fascinati si l-au aclamat si ridicat in slavi. Chiar te face sa te intristezi. E o dovada a faptului ca foarte putini pot recunoaste si se pot bucura de genialitatea lui Tarantino. A devenit un standard, un tipar in care lumea il incadreaza pe el insusi, fara a mai sta sa judece incadrarea, care deja poate exista fara ajutorul creatorului, si fara efort in plus din partea acestuia. Orice film va scoate, are prestabilita o eticheta, si lumea abia daca va astepta sa-l vizioneze pentru a i-o atribui. Well, pentru a te putea bucura de creatii originale Tarantino, si pentru a-l putea impulsiona sa depuna efortul pentru a fi...el, atunci trebuie sa-ti calci pe inima si sa renunti la eticheta pregatita pentru a recunoaste cand acesta a cam dat gres. Nu e un film in intregime nereusit, are momentele sale, nelipsita ironie si umor, mai putin subtil aici, dar prezent, dar asta doar ma face sa ii pot recunoaste istetimea autorului, dar nu si genialitatea lui. Ah si de mentionat doua figuri care si-au facut simtita si de neuitat prezenta: Cristoph Waltz(Landa) si Melanie Laurent(Shosanna) plus Michael Fassbender (Hicox) care a ocupat prea putin timp pelicula.

Regia:Quentin Tarantino
Scenariul:Quentin Tarantino
Cu: Brad Pitt, Melanie Laurent, Christoph Waltz, Eli Roth, Diane Kruger, Michael Fassbender,Til Schweiger

High on music

Funny People (2009)

M-am dus la film asteptandu-ma la o comedie dementa marca Adam Sandler, asa cum ne-a obisnuit pe toti si asa cum nu prea a renuntat sa schimbe cu cateva grade macazul, decat in conditiile in care il schimba de tot, dand dovada de abilitatea de a juca niste roluri dramatice depline, si aproape complet lipsite de umor. In schimb a iesit un film mai matur, comedie in continuare, dar mult mai subtil, impregnat pe ici pe colo cu umorul gros trademark, dar printre dovezi graitoare de maturitate, seriozitatea realitatilor lumii in care traim, a relatiilor inter-umane, a slabiciunilor umane &co. Cu o distributie aproape in intregime de comedianti cu experienta, dintre care Seth Rogen m-a suprins cel mai mult, renuntand la carcasa lui grosolana si marlaneasca pentru a scoate la lumina un alt self al sau, sub aceeasi infatisare, dar care uimeste printr-o nevinovatie genuina, iar Leslie Mann ce sa mai zic, loveable as always (si ca sa fiu sincera, incercarea ei de a imita accentul australian, moment adaugat in trailer-ul care a circulat, a fost chiar si motivul pentru care m-am incapatanat sa vad acest film), cu una bucata actor "serios" care incearca putin umor in sobrietatea care il caracterizeaza, cu un rol ...natural, si accent veridic cu care foarte rar ne rasplateste. Overall un film reusit, care reuseste si sa te...atinga sentimentaliceste vorbind, dar si sa te faca sa razi copios din cand in cand. A must see!

Regia:Judd Apatow
Scenariul:Judd Apatow
Cu:Adam Sandler, Seth Rogen, Leslie Mann, Eric Bana, Jason Schwartzman, Jonah Hill

High on music

Brilliant...

The Final Destination (2009)

Asteptat cu nerabdare, cu expectations dintre cele mai inalte, judecand dupa predecesorii sai, dar si intarit prin faptul ca se anunta cu mare tam-tam 3D!. Dar nu impresioneaza prin nimic, nu aduce nimic nou, are cateva momente bune cu exces de gore si ingeniozitate studiata, dar care la un moment dat pur si simplu intrec masura si plictisesc sau doar exaspereaza. Se incearca si introducerea a putin umor, alte momente destul de bune, dar sadly enough se uita de ele si se intoarce iar si iar la exasperant. Si chestia cu 3D nu a reusit sa te faca sa uiti de asta. Si nici macar nu te face sa te cutremuri in scaun prea des. Cand nu am laudat la vremea lui My Bloody Valentine, spunand ca doar fiind 3D a reusit sa fie un film entertaining, am fost chiar prea critica si nedreapta. Ala macar il avea pe Dean... pardon Jensen Ackles:P.

I want to be a cynic...

Cateva dintre cele mai memorabile personaje cinice (sau sarcastice, ironice etc) sau cel putin atatea cate mi-am putut stoarce intr-o seara in care ma sufocam in lapsus-uri.

Four Weddings and a funeral
Fiona - Kristin Scott Thomas

Charles: Any idea who the girl in the black hat is?
Fiona: The name's Carrie.
Charles: Pretty.
Fiona: American.
Charles: Interesting.
Fiona: Slut.
Charles: Really?
Fiona: Used to work at Vogue. Lives in America now. Only gets out with very glamorous people. Quite out of your league.
Charles: Well, that's a relief. Thanks.

Fiona: Where's Gareth?
Matthew: Torturing Americans.
Fiona: How thoughtful of him.

Fiona: There's a sort of greatness to your lateness.
Charles: Thanks, it's not achieved without real suffering.


Dangerous Liaisons
Marquise de Merteuil - Glenn Close

Marquise de Merteuil: You'll find the shame is like the pain, you only feel it once.

Vicomte de Valmont: You see, I have no intention of breaking down her prejudices. I want her to believe in God and virtue and the sanctity of marriage, and still not be able to stop herself. I want the excitement of watching her betray everything that's is most important to her. Surely you understand that. I thought betrayal was your favorite word.
Marquise de Merteuil: No, no..."cruelty." I always think that has a nobler ring to it.


Wolf
Will Randall - Jack Nicholson

Mary: Is the worm turning, Mr. Randall?
Will Randall: The worm has turned and it is now packing an Uzi, Mary.
Mary: It's about f***ing time, sir.

Will Randall: I did it the old fashioned way.
Charlotte Randall: What do you mean?
Will Randall: I begged.


The last seduction
Bridget - Linda Fiorentino

Bridget Gregory: Could you leave? Please?
Mike Swale: I haven't finished charming you yet.
Bridget Gregory: You haven't started.
Mike Swale: Gimme a chance.
Bridget Gregory: Look, go find yourself a nice little cowgirl and make nice little cowbabies and leave me alone.
Mike Swale: I'm hung like a horse. Think about it.

Bridget Gregory: Is it true what they say?
Harlan: What?
Bridget Gregory: You know, size?
Harlan: Is it true what they say about white women?
Bridget Gregory: What's that?
Harlan: No ass.
Bridget Gregory: Oh, come on. I was wondering for real. Let me see it.
Harlan: F**k you. Drive.
Bridget Gregory: I'm sorry.
Harlan: About what?
Bridget Gregory: About your shortcoming.
Harlan: I'm not gonna play this game.
Bridget Gregory: Is that why you carry a big gun?
Harlan: The Freudian mind-f**k isn't gonna work either.
Bridget Gregory: Ooh, touchy. I'm sure your woman is very understanding.
Harlan: Exactly how is it that we end this phase of our relationship?
Bridget Gregory: By you showing it to me. Come on, let me see it. I've never seen one before.

Mike Swale: I'm trying to figure out whether you're a total f***ing bitch or not.
Bridget Gregory: I am a total f***ing bitch.


Reality Bites
Troy - Ethan Hawke

Troy Dyer: [answering the phone] Hello, you've reached the winter of our discontent.

Troy Dyer: There's no point to any of this. It's all just a... a random lottery of meaningless tragedy and a series of near escapes. So I take pleasure in the details. You know... a Quarter-Pounder with cheese, those are good, the sky about ten minutes before it starts to rain, the moment where your laughter become a cackle... and I, I sit back and I smoke my Camel Straights and I ride my own melt.

Troy Dyer: I am not under any orders to make the world a better place.

Troy Dyer: [On answering machine] At the beep, please leave your name, number, and a brief justification for the ontological necessity of modern man's existential dilemma, and we'll get back to you

Lelaina: I just don't understand why things just can't go back to normal at the end of the half hour like on the Brady Bunch or something.
Troy Dyer: Well, 'cause Mr. Brady died of AIDS. Things don't turn out like that.


Ginger Snaps
Ginger - Katharine Isabelle

Ginger: [Playing with a kitchen knife] Wrists are for girls. I'm slitting my throat.

Ginger: [suicide note] No comment.


Severance
lots:P

Richard: There are no bears in Hungary. Unless we've crossed the border into Romania, in which case there ARE bears. If we're in Serbia, then... I don't know.
Harris: That's really interesting, Richard. Tell me something: are bears required to stop at borders? Is there some sort of, I don't know, passport control for bears?

Richard: I can't spell success without "u". And you, and you, and you...
Harris: There's only one "u" in success.

Gordon: Shall I make a cup of tea?

Steve: Shit, I've left Gordon's foot on the coach... sorry mate

Billy: Dating's complicated in England.
Steve: English birds ain't complicated. You buy 'em a Bacardi Breezer and they'll ride you like Sea Biscuit.


The libertine
Rochester - Johnny Depp

Rochester: This is your first season on the London stage?
Elizabeth Barry: It is, my lord.
Rochester: Mrs. Barry, you must acquire the trick of ignoring those who do not like you. In my experience, those who do not like you fall into two categories: The stupid and the envious. The stupid will like you in five years time. The envious, never.

Rochester: I don't mean to upset people, but I must speak my mind. For what's in my mind is far more interesting than what's outside my mind.
Alcock: Makes you impossible to live with, though. You see?
Rochester: Did I once praise you for your blunt manner?
Alcock: It was your reason for employing me.
Rochester: It could as easy be your grounds for dismissal

Rochester: I wish to be moved. I cannot feel in life. I must have others do it for me in theater.

Rochester: But life is not a succession of urgent "nows". It's a listless trickle of "why should I's".

Rochester: Did you miss me?
Jane: I missed the money.
Rochester: Good. I don't like a whore with sentiment.

Rochester: All men would be cowards if they only had the courage.