Drama cu efecte dureroase bazata pe o carte celebra pe care nu am citit-o. Avand in vedere ca am auzit pareri impartite cum ca filmul nu a reusit sa ilustreze intru totul ce a incercat cartea sa transmita, pot sa declar sincera ca nu vreau sa o citesc. Nu ca nu ma astept sa fie intr-adevar valoroasa, ci pentru ca am indoieli ca as suporta nivelul de frustrare si sentimentul de nedreptate cu care as fi cu siguranta bombardata avand in vedere ce m-a facut filmul sa simt. De ce? Pentru ca prezinta lumea si felul in care ar fi transformata in contextul unei aparente epidemii de orbire ... alba. Si ce se intampla? Scoate la suprafata intensificat instinctul de supravietuire, nu mai exista scuza pentru nimic, nu mai exista demnitate, violenta e putere recunoscuta, lipsa de scrupule, viclenia, rautatea si mercantilismul sunt ridicate la rangul de calitati si avantaje. Oamenii se calca in picioare, devin animale. Fanatismul religios devine un refugiu pentru cei care nu se convertesc la credinta "fiecare pentru el". Chiorul nu e imparat in tara orbilor, ci e un paria, indepartat si privit cu suspiciune si de cei apropiati, totodata fiind elementul cel mai chinuit si pus la incercari, un Atlas sub o greutate covarsitoare pe umerii aparent firavi, si totusi singura speranta in pastrarea umanitatii unui grup restrans, care ajunge sa-si priveasca propria orbire ca pe o izbavire. Ce e mai dureros e ca prezentarea realista si naturala a lui Fernando Meirelles care nu inceteaza sa ma uimeasca, laolalta cu cele cateva interpretari puternice in frunte cu cea a lui Julianne Moore, m-a convins cu desavarsire de veridicitatea unei asemenea simulari, fara a reusi decat in foarte mica masura sa restaureze ceva din speranta prin putinele momente de bucurie amara cum ar fi frumoasa scena a baii sub apa ploii.
Regia:Fernando Meirelles
Scenariul: José Saramago (roman), Don McKellar (adaptare)
Cu: Julianne Moore, Mark Ruffalo, Danny Glover, Gael García Bernal, Alice Braga
