The Irishman (2019)

Istoria personala a unui asa-zis asasin al Mafiei, asa cum i-a fost povestita de persoana reala autorului cartii sursa.

De mari proportii, cu multiple fire narative intercalate la diferite momente in timp, The Irishman e un mamut de film cum numai Scorsese poate tine sub control. Prezinta istoria unei persoane reale - asa cum a fost povestita in iarna vietii sale - ca atare, fara a arata rezistenta sau dubii legate de veridicitate. In realitate exista dubii datorita continutului un pic senzationalist, mai ales in ceea ce priveste detaliile despre legaturile cu Jimmy Hoffa si disparitia acestuia.

Un mare efort si o istorisire destul de interesanta ce aduce laolalta mari nume, unele chiar reintoarse dupa retragere din actorie (Joe Pesci) sau unele chiar fara nici o linie de dialog (Harvey Keitel). E a doua oara cand cei doi "mari" - Robert De Niro si Al Pacino - se intalnesc in aceleasi scene (prima oara in The Godfather nu au impartit scene deloc iar Righteous Kill nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor), de data asta cu success si prezentand o frumoasa prietenie ce chiar are sens.

Imbibat cu multa istorie si fapte ce chiar pot fi verificate, filmul prezinta caracterul italiano-mafiot asa cum Scorsese l-a citit si inteles si prezentat in alte mari succese ale sale. Mai putin zgomotos (poate datorita caracterului ceva mai istoric), mai putin dramatic, mult mai subtil, filmul sufera de lipsa unui personaj principal interesant. Totul e interesant in jurul acestuia, si personajele foarte colorate si bine scrise par sa detina un respect subinteles si castigat pe merit pentru acesta, dar pentru privitor nu devine nicicand evident de ce acest lucru se intampla. Si Scorsese cred ca era la fel de perplex, deoarece incearca sa isi faca personajele sa explice in cuvintele lor efectul acestei personalitati ca un fapt de netagaduit de care toti ceilalti sunt constienti.

Joe Pesci e minunat, puternic si firav in acelasi timp, Al Pacino e bombastic ca de obicei si foarte credibil, si Robert De Niro a muncit mult sa arate atat de natural plictisitor, docil, umil si violent.

Cele 3 ore sunt perect scuzabile.

Scenariu: Steven Zaillian, Charles Brandt (carte)

Regie: Martin Scorsese

Cu: Robert De Niro, Joe Pesci, Al Pacino, Harvey Keitel, Ray Romano, Bobby Cannavale, Ana Paquin

Rating: 8/10

Also read in English

La gramada...

Max Payne (2008)

Nu-s familiarizata cu jocul, dar cu siguranta filmul asta nu a satisfacut nici cea mai mica parte din fanii sai. Cu toate mijloacele, tehnice si legate de distributie necesare la dispozitie (cu mici defecte de casting scuzabile, deoarece nu reprezinta cauza principala a esecului - ma refer aici la Mila Kunis care aici nu stiu ce a patit dar e cam teapana, si la atribuirea unui rol prea mic lui Olga Kurylenko, in cazul in care este foarte clar ca acea chimie ecran-spectator ar avea mult mai mult de castigat de pe urma exploatarii ei), dar cu un scenariu prost, intrigi ridicole, scene de actiune cu efect soporific, filmul nu se ridica nici la inaltimea atinsa de un alt esec - Hitman.

Pandorum (2009)

Film SF cu elemente de horror, thriller psihologic &Co. Nu dupa o idee rea, cu un cast destul de reusit, filmul esueaza tocmai pentru ca incearca sa se concentreze pe prea multe fire de desfasurare. Ai si clacarea psihica cu efecte catastrofice, si pierderea memoriei pe perioada nedeterminata cu toata confuzia de la sine inteleasa, ai si alergatura specifica prezentei unei specii cu intentii medievale, ai si stressul propriei specii cu tendinte canibale.

Spread(2009)

Povestea unui tipar. Prezentat jumatate de film destul de realist si foarte bine realizat, cu toate problemele sociale si frustrarile feministe actuale, greseste in a doua jumatate pentru a ceda tentatiei de a transforma filmul intr-un happy end pentru spectator prin efectul de bumerang fatalist care tortureaza personajul, fortandu-l sa ajunga la resemnare si cainta, cu lectia invatata si mai matur. Si asa ajung sa-mi fie mila de personaj si sa am un gust amar si sa nu ma pot bucura deloc de foaia intoarsa. Si mie nici macar nu-mi place Ashton Kutcher. Oricum, e cel mai bun film al lui de la Dude, Where's My Car? incoace.

Feast 2 - Sloppy Seconds, Feast 3 - Happy Finish (2008/2009)

Sunt cele 2 sequel-uri de la primul Feast, si cum sunt foarte apropiat realizate si ca timp real si ca timp film si ca valoare, merita prezentate impreuna.

Imprumuta efectele speciale din primul, imprumuta gore-ul si-l face extrem, imprumuta sarcasmul si-l transforma in sadism, imprumuta umorul inteligent si uita de el transformandu-l in umor sec, zgarcit prezent si acesta oricum, si ce iese? O pierdere de vreme. Nu tu actiune entuziasta, nu tu suprize neasteptate, nu tu inovatie de orice fel, nu tu rasturnari de situatie care te fac sa sari in scaun.

Fast & Furious(2009)

Boring. Boring au fost si celelalte, cu exceptia catorva elemente din primul. Dar cu siguranta nu merita vreun sequel. Aduce toata distributia din primul, dar o omoara pe Michelle Rodriguez(?!), ii impaca total neplauzibil pe Paul Walker si Jordana Brewster, si ii ofera un rol inexpresiv si mecanic (iar?!) lui Vin Diesel.

Trick r Treat (2008)

Patru povesti originale de Halloween se intretaie intr-una cu un rezultat delicios. Pentru fanii genului un adevarat festin cu distributie familiara, cu twisturi suprinzatoare, cu imagine impresionanta, si cu nici macar o secunda de plictiseala .

Zombieland (2009)

Comedie/actiune semi-parodica a genului zombie-horror. Inegal si mult mai putin exploziv decat era de asteptat, ofera totusi cateva suprize foarte placute, cum ar fi momentul Bill Murray. Delicios! Pentru amatori totusi recomand Doghouse.