Din categoria "hate it or love it", filmul este un portret fictional al erei glam rock ce foloseste ca inspiratie cateva figuri reale pentru insufletirea personajelor principale(Brian Slade - David Bowie; Curt Wild - Iggy Pop- pe cate imi pot da seama). Construit pe baza unui citat din Oscar Wilde, catre a carui personalitate se fac aluzii pe tot parcursul acestuia:
"Man is least himself when he talks in his own person. Give him a mask, and he will tell you the truth."
filmul prezinta stralucirea acelor vremuri, cu toate iluziile, promisiunile, fascinatia, viciile, dependentele, deziluziile, goliciunea, dezamagirea atat in vietile celor care au creat aceasta lume, precum si in vietile celor asupra carora acestia si-au exercitat fascinatia,influenta si care si i-au ales drept idoli si modele in viata.
Christian Bale straluceste ca un fost "dependent" al acelor vremi, care si-a simtit aproape idolii, si a simtit si trait odata cu ei si prin ei, dezamagit, resemnat si cu gustul regretului, care a pus un val peste o perioada a vietii, dorita uitata nu prin ce a reprezentat ci prin neimplinirea iluziilor, si acum insarcinat tocmai cu aducerea la lumina a unor adevaruri dureroase. Jonathan Rhys Meyers insufleteste extrem de credibil, artificial si aproape rece, unul din acesti idoli, cel mai memorabil dintre ei, o personalitate aparent vie, colorata, colcaind de nevoi, de atentie, de adoratie, de succes, mereu in cautarea mastii perfecte, gelos cand cineva o "traieste" pe bune, fara efort si natural pe cand Ewan McGregor - trofeul pretios si de neatins al acestuia- este viu, vicios, fascinant si respingator in acelasi timp, sincer si direct si aproape inocent. O lume portretizata foarte fidel, personalitati creionate fin si in amanunt, toate pe un fundal muzical fascinant si delicios. Addictive!
Also read in English
Also read in English
demential filmul si coloana sonora!
ReplyDeletemi-a placut foarte mult si "The Doors".