My Blueberry Nights (2007)

Film sensibil despre redescoperirea sinelui si amanarea pasilor potriviti pentru momentul potrivit. Eroina, jucata in mod surprinzator de o delicata Norah Jones cum probabil este si in viata reala, traieste o drama care o transforma intr-un amestec de confuzie, durere, obsesie si frustrare, moment total nepotrivit pentru un pas decisiv in viata ei. Acest lucru declanseaza o calatorie de cunoastere si fuga de himere in acelasi timp, care o face victima, martora si invatacel a catorva diferite tipuri de oameni ce incearca sa isi lase amprenta in ce cred ei lut moale, dandu-i tot felul de lectii de viata contradictorii care o ajuta sa isi regaseasca vechea inocenta, principiile si increderea in oameni tocmai prin rezistenta si scepticismul in fata acestora. Departe de a fi printre cele mai bune filme ale lui Wong Kar-Wai, e primul sau international, prin urmare un experiment, dar caruia reuseste sa-i imprime totusi tusa sa sensibila si melancolica, facandu-l un film dulce si placut de urmarit.

Regia: Wong Kar Wai
Scenariul: Wong Kar Wai, Lawrence Block dupa o poveste de Wong Kar Wai
Cu: Norah Jones, Jude Law, Rachel Weisz, David Strathairn, Natalie Portman

High on music

Alice In Wonderland (2010)

Multe, prea multe asteptari. Multe pe care le-am si pomenit pana acum. Dar... they fail to deliver. Prima ar fi Alice in Wonderland.

Filmele lui Tim Burton vor insemna mereu ceva special pentru mine, cu stangaciile si farmecul lor gothic si dulce si amestecul nevinovatului printre pericolele amenintatoare ale supranaturalului generator de fiori si mai ales ale naturii umane. Dar undeva in drumul asta spre mult asteptata recunoastere s-a intamplat ceva, s-a pierdut ceva, la o prima vedere s-a pierdut autenticul si insufletirea. Poate pe introvertitul Tim l-a speriat atentia brusca si si-a pierdut marea putere de exprimare prin imagini si miscare. Poate s-a conformat prea mult. Poate a recurs la prea multe efecte speciale. Unde e stangacia? Nu am vazut decat ceva pigulit la milimetru, foarte plastic si impresionant vizual, dar tot ce insemna un film Tim Burton nu am regasit. Ah. Si the Red  Queen...extrem de nereusita, oricat de mult mi-ar place Helena Bonham-Carter. Regina umilului Alice pentru tv din 1999 era net superioara (bine, era si vorba de Miranda Richardson). So, sadly, inca declar ca astept sa regasesc aceeasi reactie la un film viitor. I still have faith.

Regia: Tim Burton
Scenariul: Linda Woolverton (scenariu), Lewis Carroll (carte)
Cu:Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Crispin Glover, Stephen Fry, Alan Rickman, Timothy Spall

Daybreakers (2009)

A doua asteptare de data asta cu un grad extrem de nemultumire si dezamagire plictisita a fost Daybreakers, care promitea multe, si mai ales prin distributie. Dar sa zic ca i-a lipsit sufletul ar fi prea putin. Nici nu am ce declara mult. E prost. Prost gandit (nu la ideea de scenariu ma refer caci sigur se putea stoarce un Blade wannabe din el), prost scris, actiune inceata si cu efect soporific, efecte speciale care lasa de dorit, momente sangeroase prost coregrafiate si fara nici un rost sau logica, ce mai, singurul atu e prezenta unui Ethan Hawke care pare sa fi revenit la viata. De evitat cu cele mai calduroase incurajari.

Regia: Michael Spierig, Peter Spierig
Scenariul: Michael Spierig, Peter Spierig

Cu: Ethan Hawke, Willem Defoe, Sam Neill

High on music

dreamy

Shutter Island (2010)

Turnura total neasteptata a atentiei unui regizor care ne-a obisnuit cu un anume gen cinematografic, sau cu obsesia pentru anumite paturi sociale si tipologii, cu foarte putine exceptii care intaresc regula (cum ar fi The Age Of Innocence, o la fel de suprinzatoare alegere la vremea ei). Desi prin originea personajului principal nu se indeparteaza intr-atat de stilul sau, derularea este complet la antipod, permitand o privire interna a psihicului personajului, lucru complet inabordabil pana acum in toate realizarile sale, cand privitorul era bombardat in general numai cu fapte si actiuni si manifestari vizibile cu foarte usoare si subtile intentii subiective de influenta, ramanand la latitudinea acestuia alegerea oricarei directii de interpretare. Poate tocmai de asta trebuie sa-i fie iertata usoara stangacie cu care manevreaza elementele din acest gen total nou pentru el, sugestia pe viu de psihic derutat, confuzie adanca, neincredere si paranoia. De departe de a fi un esec, filmul impresioneaza, atat prin poveste cat si prin realizare si as spune epicul imaginii, dar totusi Scorsese parca cel mai mult uimeste in bogatia de fapte intretaiata cu subtilitati ale trairilor interioare. A true gem!

Regie: Martin Scorsese
Scenariu: Laeta Kalogridis (adaptare), Dennis Lehane (roman)
Cu: Leopnardo DiCaprio, Mark Ruffalo, Ben Kingsley, Max Von Sydow, Michelle Williams, Emily Mortimer, Patricia Clarkson, Elias Koteas, Jackie Earle Haley, John Carroll Lynch

High on music

nice surprise de la Rihanna (desi probabil contributia lui Justin Timberlake ca unul dintre cei 3 autori ai piesei nu cred ca a stricat) si a real nice change of pace