Wednesday, August 05, 2009
People will be people
Oamenii singurateci/introvertiti nu prea au incredere in restul lumii si nici nu-si deschid sufletul prea usor. Din cand in cand aparenta lipsei complete a posibilitatilor de comunicare cu cei din jur se mai sparge si apare speranta ca mai e cineva capabil sa vorbeasca pe limba ta, sa-ti inteleaga trairile si reactiile, sa nu trebuiasca sa te cenzurezi ca si cu restul lumii care nu poate digera ce gandesti, spui, faci, si poti in sfarsit sa comunici ce visai sa comunici, sa ai parte de activitatile la care visai, sa poti vorbi de preocuparile de care nu puteai vorbi, de visele pe care nu le puteai impartasi, in deplinatatea sinceritatii si a autenticului, fara teama de prejudecati si obtuzitate. Problema cu aceste rare ... tezaure e ca.. vorbesc pe limba ta, te inteleg, dar intr-o masura mult mai mica decat iti place sa crezi, toata speranta e nascuta dintr-un sambure care din disperare si nevoia apriga de a crede creste alimentat doar de tine, din cand in cand avand mici dovezi ale lipsei de credibilitate, dar cu varii argumente de contraatac tot din partea ta, dispar ca si cum n-ar fi fost lasand in urma doar un gol fara explicatie dar care naste adesea frustrarea unui lucru neterminat. Asa ajungi sa te sprijini tu si cu sufletul tau usor de ranit si cu toata vulnerabilitatea ta si nevoia de intelegere de la un third party ( primele 2 fiind you si yourself) pe vreo 3 stalpi, unul e persoana respectiva care a nascut tot acest haos, celelalte 2 sunt doar in imaginatia ta, si cum legea geometriei spune ca ai nevoie de 3 puncte pt a construi un plan, hmm... do the math - nu stai prea bine. Nu se merita. Oameni, nu va mai pacaliti! Nu mai vedeti acolo unde nu e nimic totul! Tip la mine in momentul asta dar sunt sigura ca nu sunt singura. Cand persoana care trebuia sa te "priceapa" asa cum esti, iti intoarce impotriva ta tocmai acele lucruri... impartasite, dar reinterpretate prin prisma propriilor frustrari si temeri, iti dai seama ca "you were just barking at the wrong tree". Si doare. Sau poate doar e greseala mea. Idealizez prea mult. Poate nu toate trebuie sa fie cum trebuie. Unele merita traite cu compromisuri, asa de forma...sa zici ca u fit the picture, sa nu fii contrar tuturor regulilor de buna .. mediocrizare, totul sa fie frumos nivelat, toate cele din lista bifate, asa.. ca un cetatean cuminte ce esti.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Uneori avem tendinta sa complicam lucrurile simple, pe care daca le-am lua ca atare ne-am usura existenta. Ca de exemplu, prietenia. Doi oameni, diferiti in fond, cu cateva puncte comune care creeaza "the real bond", cu amintiri comune, cunoastere reciproca, dar mai mult decat atat, cu increderea ca celalalt nu ar renunta, in anumite ipostaze ipotetice, la aceasta legatura reala in favoarea unor idealuri si concepte pe care de multe ori nici el nu stie sa le defineasca conturul clar, modelandu-l de fiecare data cu o alta infatisare , putin diferita de cea anterioara. In fond , suntem niste simpli oameni, si daca ridicam vietii/sortii asteptari fara forma, pierdem ceea ce avem deja . Poate cea mai simpla solutie e sa asteptam, dar sa ne traim si asteptarea , sa ne bucuram de ea si sa pastram/pretuim lucrurile pe care aceasta ni le ofera pe parcurs.
ReplyDeleteBuna subliniere - tendinta de a complica lucrurile si neputinta de a trai asteptarea. Dar uneori se adauga ipocrizia - aceeasi idee de renuntare la toate si toti in favoarea unui ideal enuntata de-a lungul timpului, iertata de unul din cei doi oameni dar de neconceput atunci cand e emisa de acelasi, dar si mai grav acea amenintare si realitate certa , recunoscuta franc si fara nici o atenuare cum ca dintr-un simplu capriciu, la unele legaturi, indiferent de natura lor mai superficiala sau chiar foarte profunda se poate renunta foarte usor, din senin, fara nici o explicatie. "Incredere ca celalalt nu ar renunta la aceasta legatura reala" - un concept complet neverosimil in conditiile in care sinceritatea si firea directa a facut deja cunoscuta naivitatea unei asemenea increderi, si a facut de netagaduit faptul ca orice aparenta a unei reale legaturi este doar temporara, si posibila victima oricand a unui simplu capriciu. Poate cea mai simpla solutie e sa ne traim asteptarea si sa ne bucuram de ea. Eu stiu asta pentru ca asta am facut mereu.
ReplyDelete