High on music

De ceva timp pur si simplu nu-mi pot scoate din cap melodia asta. Luata din clasicul Singin' in the rain, remixata si totusi atat de reusita. Nu era de ajuns Gene Kelly singur sa-ti cante obsedant in minte de oricate ori esti vesel in ploaie, acum e si varianta asta atat de moderna, dansanta, you name it. Enjoy!

The Strangers(2008)

Thriller/horror extrem de realist si bine facut. Bolnav de realist. Pe cand majoritatea filmelor de gen mai atenueaza efectul ororii prin momente de ironie sau

amuzament mai mult sau mai putin fin, aici totul este pe fata, raw ,necenzurat si cutremurator. Bazat pe unele intamplari reale care includ si crimele Manson, totusi in prezentul caz motivatia din spate este chiar si mai terifianta fiind simplu explicata din una din mastile "vesele" prin "Pentru ca erati acasa.". Liv Tyler, intr-un rol diametral opus celor cu care ne-a obisnuit este foarte credibila ca firava Kristen, iar Scott Speedman un pic mai putin intens dar cute as ever o face pe mai intai ranitul in orgoliu apoi incearca sa-si salveze cuibul pentru ca la final sa capituleze invins.

Gaslight(1944)

Thriller in cel mai pur sens al cuvantului. Pe vremea cand nu se apela la efecte speciale prea demne de bagat in seama, cand lucrurile horrific vizual cel putin nu erau admise de cenzori, iata ca acest film te face sa te cutremuri odata cu protagonista la trairile, sunetele, imaginile care i se perinda prin imaginatia sa chipurile de bolnava. Interpretarea ei (pentru necunoscatori e vorba de Ingrid Bergman) impecabila si rasplatita cu un Oscar este chiar ceea ce te ajuta sa traiesti odata cu ea atat de viu si dureros drama, neputinta, confuzia, oroarea la gandul lipsei de control si de memorie, neincrederea data de vaga stapanire de sine din unele momente. Desi duce unele lipsuri la categoria intriga sau chiar la deznodamantul eliberator, cam optimist si putin probabil intr-o situatie reala, nu poti sa nu admiri subtilitatea manipularii treptate a psihicului la inceput stabil al unei femei perfect normale, dar devenit teribil de gingas si sensibil in urma sugestiilor fine dar mereu repetate de sotul de o malitiozitate incredibila. Charles Boyer o face pe diabolicul cu un sange rece si o stapanire de sine delicioase, cu un autocontrol aparent si de netagaduit pana in momentul in care aflam ca pana si el este ghidat de lipsa de rezistenta in fata valorilor materiale.

Public Enemies(2009)

Momentul mult asteptat (mai bine de jumatate de an:D) a sosit. Public Enemies a ajuns si la un theater near ... me. Nu a fost nimic din ce ma asteptam, but it did blow me away. Nu poti intra in sala cu prejudecati, asteptari (bazate pe experientele Mann precedente, sau nici macar cele cu protagonistii) caci nimic nu se va adeveri.

Mann nu judeca, nu caracterizeaza, nu infrumuseteaza, nu imbraca in haine frumoase, nu caricaturizeaza, nu parodiaza si nici nu amplifica linia uratului. El doar arata si lasa la latitudinea privitorului analiza. Si precum vorba "Beauty is in the eye of the beholder", parerile, impresiile, trairile si toate cele induse de film sunt atat de variate precum sunt variate firile si caracterele. Cei mai multi vor un film care sa le spuna ce sa gandeasca, pe cine sa placa, pe cine sa urasca si de ce.

Lor n-o sa le placa acest film. Nu-i va lasa dusi de val catre o tinta finala fixa, aceeasi pentru toti. Te obliga la analiza, la nesiguranta, recunoasterea unor imperfectiuni, adaugirea acestora la multimea de premise, si de obicei sentimentul de confuzie ii duce pe cei mai multi la o singura concluzie "Nu mi-a placut filmul/Am adormit". Pe un fundal de muzica foarte bine aleasa din partiturile vremii - anii '40- folosita cu zgarcenie in momentele vrute romantizate, iar in restul scenelor deloc, actiunea se desfasoara aproape real, zgomotos, stangaci, ce mai - o portretizare perfecta, neidealizata.

Johhny e charismatic (duh!), placut de toti, sigur pe el, sensibil si impulsiv si nu se lasa oprit de obstacole si vede mereu ziua insorita de maine chiar si dupa zidul amenintator care-i blocheaza vederea. Bale, antagonistul sau, e realist, eficient, tot sigur pe el, dar totusi un pic subiectiv in vanatoarea sa, obsedat, nu de eradicarea raului ci de eradicarea raului imediat dupa eliminarea lui Dillinger - de unde si frecvent folosita replica "was it Dillinger?". Figura incocenta a povestii este intruchipata divin de Marion Cotillard, o femeie ghidata de dragostea ei si intarita de forta acesteia, victima a imprejurarilor, sinceritatii sentimentului ei, si puterii sale de daruire.

O experienta de repetat cu proxima ocazie.

Watchmen(2009)

Nu stiu de ce am auzit murmurele nemultumite legate de el pentru ca filmul este pur si simplu brilliant. M-am trezit dupa primele 5 minute sperand ca va continua in aceeasi nota, linie, ritm si subtilitate(da...ati citit bine:P) si asta pentru ca prima scena mai importanta este mindblowing, cu a genius's touch. Actiune, lupte mecanice, cu zoom, slow motion, tough attitudes, si totul pe un fundalul muzical adorabil si ironic al lui Unforgetable-ul de neuitat al lui Nat King Cole. Si asteptarile mi-au fost, iar, depasite. Pana si momentele care ar trebui prin definitie sa fie penibile capata rost si importanta si totul se imbina frumos, coordonat, fara sa plictiseasca nici un moment. Nimic din ce ai astepta de la un superhero movie nu regasesti aici decat poate dah.. costumele. Muzica e grozava si contine titluri suprinzatoare din 70s oldies (Jimmy Hendrix, Leonard Cohen and then some...), alese aproape de fiecare data intr-un ton opus actiunii in desfasurare. Replici directe, cateodata funny, cateodata doar ironice. Oameni imperfecti, cu trairi umane, nesiguranta, mixed feelings, care devin de neinvins cand se ascund dupa mastile de toate zilele(o singura exceptie desigur- dar e permisa) si un villain perfect, rece si calculat si greu de dibuit, construit sub premisa ca linia dintre bine si rau este foarte subtire, lucru rar in filmele de gen cand totul este ori alb ori negru... Si regizorul nici nu se ascunde sub atat de utilizatele impachetari ale realitatilor (vorba vine) mai urate si mai putin usor de digerat de publicul mai sensibil si usor de ofensat. Ah si foarte tare replica "si Hitler era vegetarian". Nu stiam:P.

Also read in English

The Cure(1997)

Catalogat drept horror. Incepe ca unul. Chiar pare unul. Nimic mai fals. Se continua ca o discutie filosofica, intrerupta din cand in cand de ... elemente horror. Apoi e thriller... psihologic. Apoi iar discutie filosofica. Si se termina. Evident fara explicatii. Evident ca e asa caci e discutie filosofica si trebuie sa gandesti dupa. Si te gandesti si te gandesti...

Serios acum, descrierea mea e realista. Dar un film atat de profund si plin de semnificatii nu poate fi descris in cateva cuvinte(propozitii). Realitatea prezentata evaziv (aparent) este autentica, si poate chiar dureroasa. Are sens sub premisa ca in noi, chiar si cei ce ne stim (mda...) curati, fara vina, exista si salasluieste un monstru, care poate fi adus la suprafata, si atunci cutia Pandorei a fost deschisa, si controlul devine un cuvant/concept complet necunoscut. Filosofie pura ...si totusi ce poate fi mai horrific (:P) decat lipsa totala de control si de individualitate chiar in prezenta constiintei?...

Also read in English