Thriller in cel mai pur sens al cuvantului. Pe vremea cand nu se apela la efecte speciale prea demne de bagat in seama, cand lucrurile horrific vizual cel putin nu erau admise de cenzori, iata ca acest film te face sa te cutremuri odata cu protagonista la trairile, sunetele, imaginile care i se perinda prin imaginatia sa chipurile de bolnava. Interpretarea ei (pentru necunoscatori e vorba de Ingrid Bergman) impecabila si rasplatita cu un Oscar este chiar ceea ce te ajuta sa traiesti odata cu ea atat de viu si dureros drama, neputinta, confuzia, oroarea la gandul lipsei de control si de memorie, neincrederea data de vaga stapanire de sine din unele momente. Desi duce unele lipsuri la categoria intriga sau chiar la deznodamantul eliberator, cam optimist si putin probabil intr-o situatie reala, nu poti sa nu admiri subtilitatea manipularii treptate a psihicului la inceput stabil al unei femei perfect normale, dar devenit teribil de gingas si sensibil in urma sugestiilor fine dar mereu repetate de sotul de o malitiozitate incredibila. Charles Boyer o face pe diabolicul cu un sange rece si o stapanire de sine delicioase, cu un autocontrol aparent si de netagaduit pana in momentul in care aflam ca pana si el este ghidat de lipsa de rezistenta in fata valorilor materiale.
No comments:
Post a Comment