Showing posts with label Katharine Isabelle. Show all posts
Showing posts with label Katharine Isabelle. Show all posts

Tuesday, February 23, 2021

The Order (2019–2020)

Un tanar dornic de razbunare se inscrie la o universitate dominata de o societate secreta, unde supranaturalul face parte din viata cotidiana.

Un serial despre supranatural si adolescenti si vraji si varcolaci. Destul de comun in zilele astea, mai ales in lumea atator obsesii dupa carti de tip Young Adult. Si totusi The Order merita mai mult. Cu un personaj principal oarecum antipatic si o echipa de productie ce nu pare constienta de principiul de retake (multe scene par filmate si pastrate de la prima incercare), serialul nu pare sa promita prea multe, dar dialogul istet si in zeflemea, restul personajelor ce sunt mult mai captivante si bine puse in valoare precum si interactiunea distractiva a acestora fac rabdarea unui inceput oarecum incet sa fie rasplatita in mod neasteptat. 
Daca Netflix (sau scenaristii) si-ar fi dat seama din timp pe ce sa puna accent, poate The Order nu ar fi fost anulat dupa doar 2 sezoane.

Regia:  Leslie Hope si altii  
Productie:  Netflix  
Creator:  Dennis Heaton, Shelley Eriksen    
Durata:  2 sezoane a cate 10 episoade (45 de minute fiecare)   
Cu: Jake Manley, Sarah Grey, Adam DiMarco, Louriza Tronco, Katharine Isabelle, Thomas Elms, Devery Jacobs, Max Martini

Rating: 7/10

Thursday, April 23, 2020

Hannibal (2013 - 2015)

Povestea interactiunii investigatorului Will Graham cu antagonistul sau Hannibal Lecter si cazurile investigate de acest(i)a.

Un serial superb ce incorporeaza elementele povestirilor din Red Dragon, Hannibal si Hannibal Rising (producatorii nu au putut obtine drepturile pentru Silence Of The Lambs), le amesteca, le stilizeaza si utilizeaza o buna cantitate de licenta poetica in reinterpretare si produce un rezultat neasteptat, la mare distanta de filmele originale ca stil, efect, profunzime, ambiguitatea delimitarii dintre rau si bine. Fara a eclipsa filmele initiale, majoritatea efectului serialului Hannibal vine de la impresia de ireal, cu un accent aproape enervant pe stil si efecte vizuale halucinante si impresionante, folosite in mod special pentru a intensifica momentele de revelatii, halucinatii, simbolism sau multele momente cand se gateste mancare, un act banal in viata de zi cu zi, dar ridicat la nivel de arta aici. 
Ambiguitatea personajelor devine tot mai accentuata pe masura ce personajele aparent "bune" sunt supuse tot mai mult influentei lui Lecter, ce initial nu este dezvaluit ca ceea ce este in realitate. Astfel Will Graham, ce ar parea initial omologul lui Clarice Starling in Silence Of The Lambs, urmeaza un traseu al dezvoltarii personajului neobisnuit si plin de surprize, cotrastand minunat cu personajul Clarice (care nu exista in universul serialului).
Evident, multe din aceste impresii au loc asupra publicului familiar cu filmele mentionate, ceea ce nu inseamna ca Hannibal nu poate fi un deliciu si pentru neinitiati. Departe de asa ceva, serialul e posibil si mai eficient ca introducere a publicului nou fascinantului Hannibal Lecter, un om plin de contradictii si intentii neasteptate si tendinte nefiresti.

Productie: NBC
Cu: Hugh Dancy, Mads Mikkelsen, Laurence Fishburne, Caroline Dhavernas, Gillian Anderson, Katharine Isabelle, Eddie Izzard, Richard Armitage, Gina Torres, Joe Anderson, Michael Pitt, Cynthia Nixon, Tao Okamoto, Anna Chlumsky, Jeremy Davies, Zachary Quinto

Rating: 9/10

Also read in English