High on music

golden times

Thirst (2009)

Maestrul socantului socheaza din nou intr-o cu totul altfel interpretare a subiectului foarte popular in ultima vreme si anume vampirismul, ca ilustrare a naturii umane, a nevoii universale de contact uman, a des intalnitei cedari catre compromis in fata alegerii dintre drum cu obstacole si singuratate cu urmare sub forma de renuntare la propriile  nevoi si vise, dar si evidentiere a nevoii acute de pastrare a unui nucleu care sa conserve ceea ce formeaza identitatea individului.

Cu o echipa excelenta formata din actori foarte firesti, Ok-bin Kim perfecta in rolul alintatei si imprevizibilei Tae-ju care nu-si refuza nici un capriciu fie el cat de juvenil, dupa o viata de dorinte reprimate, precum si Kang-ho Song in rolul tacutului si neexperimentatului preot care da in sfarsit de gustul vietii, laolalta cu o coloana sonora incredibila, aproape un al 3-lea personaj, Chan-wook Park face iarasi dovada de masura infinita a talentului sau de a alege contexte neasteptate pentru a scoate in relief realitati triste si ascunse ale sufletului uman.

Regie: Chan-wook Park 
Scenariu: Seo-Gyeong Jeong, Chan-wook Park(scenariu),Émile Zola(inspiratie dupa cartea "Thérèse Raquin")

Cu:Kang-ho Song, Ok-bin Kim

High on music

Robin Hood (2010)

Asteptat cu sufletul la gura, regele neincoronat al filmelor epice, istorice - Ridley Scott - a scos la lumina si ultima sa opera. Reprizele de batalie au ramas la fel de maiestuoase si studiate cum regizorul ne-a obisnuit, dezvaluind scene si cadre largi si impresionante care intaresc impresia ca au fost create de mana unui adevarat artist plastic. El nu reia povestea clasica, deja ecranizata de nenumarate ori, ci incearca aici sa ne ofere povestea devenirii legendei, impletind fictiune cu fapte istorice. In mare, filmul pastreaza un aer cuminte, cam prea cuminte, lipsit de indrazneala de altadata sau de urmele sumbre, inlocuite acum de un ton usor vesel si serios deopotriva, contribuind la o impresie generala de lenes si taraganat, si cumva descentralizat, exceptie facand desigur scenele de actiune cand ritmul este restaurat la un nivel apreciabil. Astfel, cum regizorul este un cunoscut adept al importantei detaliilor, si un virtuoz al meticulozitatii, productia se face cu siguranta un candidat la lista filmelor ce se imbunatatesc cu fiecare vizionare, cu descoperiri de lucruri omise de atentie la experientele precedente, cum se intampla cu oricare film marca Ridley Scott.

Regie: Ridley Scott
Scenariu: Brian Helgeland (scenariu); Brian Helgeland, Ethan Reiff, Cyrus Voris (povestire)
Cu: Russell Crowe, Cate Blanchett, Max Von Sydow, William Hurt, Mark Strong, Danny Huston

Iron Man 2 (2010)

Un film comercial - sequel - ca la carte, dar in nici un caz de duzina, in care s-a pus accent pe ce a atras in prima parte si nu a fost de ajuns de prezent incat sa ridice stacheta pentru intregul ansamblu, si anume personalitatea narcisista si electrica a lui Tony Stark. Pus pentru a doua oara sub bagheta lui Jon Favreau, i-a dat acestuia ocazia sa se axeze pe ce cunoaste mai bine, si anume tonul comic si sarcastic, cu putin ajutor se pare de la un Justin Theroux intrat temporar intr-un con de penumbra cu titlul de scenarist. Regizorul a fost destul de istet incat sa-si lase "subordonatii" la cheremul propriilor sclipiri creatoare, si astfel suntem martori la un Robert Downey Jr care se simte liber si se manifesta testand limitele acceptarii de catre public a egocentricului simpatic, reusind sa nu ii anuleze elasticitatea. Poate pentru fanii actiunii pure, dialogul abundent a picat foarte prost, si s-a simtit o oarecare lipsa a unui nucleu generator de adrenalina, iar momentele anticipate de actiune se terminau dezumflate inainte de a incepe. Acest lucru il pot percepe, dar recunosc ca nu m-a deranjat nici o clipa , filmul fiind antrenant pana la ultima secventa.

Regia: Jon Favreau
Scenariul: Justin Theroux (scenariu), Stan Lee, Don Heck, Larry Lieber, Jack Kirby (Marvel comic book)
Cu: Robert Downey Jr., Don Cheadle, Scarlett Johansson, Gwyneth Paltrow, Sam Rockwell, Mickey Rourke, Samuel L. Jackson, Jon Favreau

The Lovely Bones (2009)

Inca o serie de asteptari dezamagite. Asteptari care in prima jumatate de ora de film inca mai stateau in picioare. Peter Jackson a reusit sa ma impresioneze numai atunci cand efectele vizuale nu erau in meniu, restul cazurilor aratandu-mi-l ca pe un copil caruia ii place sa picteze in culori, dar caruia nu are nimeni inima sa ii marturiseasca ca nu se pricepe. E un film inegal, care intr-o oarecare masura incearca sa urmeze ideea din Pan's Labyrinth, dar fara a reusi metafora de acolo sau de a recrea un univers care sa provoace macar intr-o foarte mica masura fascinatia aceluia. Ii pot recunoaste totusi meritul in cateva din amanuntele ce nu au necesitat artificialitate computerizata. Un exemplu ar fi impresia initiala de alegere a unui subiect tragic, ascuns sub o cochilie de amuzament si ironie subtila, alegerea distributiei, sau transfigurarea de-obicei-simpaticului Stanley Tucci intr-un om cu o aparenta banala, gesturi mecanice si lipsite de substrat dar niste ochi care reusesc sa exprime cele mai incremenitoare ganduri si placeri ascunse.

Regie: Peter Jackson
Scenariu:Fran Walsh, Philippa Boyens, Peter Jackson (scenariu), Alice Sebold(roman)
Cu: Saoirse Ronan, Stanley Tucci, Mark Wahlberg, Rachel Weisz, Susan Sarandon

High on music

Feel good song: