The Lovely Bones (2009)

Inca o serie de asteptari dezamagite. Asteptari care in prima jumatate de ora de film inca mai stateau in picioare. Peter Jackson a reusit sa ma impresioneze numai atunci cand efectele vizuale nu erau in meniu, restul cazurilor aratandu-mi-l ca pe un copil caruia ii place sa picteze in culori, dar caruia nu are nimeni inima sa ii marturiseasca ca nu se pricepe. E un film inegal, care intr-o oarecare masura incearca sa urmeze ideea din Pan's Labyrinth, dar fara a reusi metafora de acolo sau de a recrea un univers care sa provoace macar intr-o foarte mica masura fascinatia aceluia. Ii pot recunoaste totusi meritul in cateva din amanuntele ce nu au necesitat artificialitate computerizata. Un exemplu ar fi impresia initiala de alegere a unui subiect tragic, ascuns sub o cochilie de amuzament si ironie subtila, alegerea distributiei, sau transfigurarea de-obicei-simpaticului Stanley Tucci intr-un om cu o aparenta banala, gesturi mecanice si lipsite de substrat dar niste ochi care reusesc sa exprime cele mai incremenitoare ganduri si placeri ascunse.

Regie: Peter Jackson
Scenariu:Fran Walsh, Philippa Boyens, Peter Jackson (scenariu), Alice Sebold(roman)
Cu: Saoirse Ronan, Stanley Tucci, Mark Wahlberg, Rachel Weisz, Susan Sarandon

High on music

Feel good song:

The Soloist (2009)

Experienta de trait fara prejudecati. Eu una ma asteptasem la o reluare a pasilor lui Jamie Foxx catre Oscarul pentru Ray, si am fost surprinsa de o altfel de

productie. Te invata sa simti muzica, te invata sa apreciezi viata si micile ei bucurii, si relatiile interumane, si intareste credinta in diamante neslefuite.

Aparentele ar putea da impresia concentrarii atentiei asupra personajului .. muzical, introvertit si inadaptat al lui Foxx, dar este o greseala, deoarece filmul este dus in spate in egala masura de hiperactivul lui Robert Downey Jr., fara de care constientizarea trairilor si a semnificatiei aprecierii treptate de catre cei din jur a primului nu ar fi posibila. El este cel care este transformat de experienta, sau mai degraba trezit, constient si daramat totodata de adevarurile descoperite rand pe rand, de nesiguranta unei situatii nemaitraite, unica prin sentimentul permament de paradox, de nelamurire , datorat lipsei de granita intre alb si negru, liniste si furie. El este cel care descopera nedreptatea, simte neputinta si lipsa de interes a semenilor, si facilitatea cu care o situatie ce necesita interventie prezinta interes abia dupa luarea sub aripa de catre un element popular si urmarit ca eveniment hip. 

Iar muzica e ... divina.

Regia: Joe Wright
Scenariul: Susannah Grant (scenariu), Steve Lopez (carte)
Cu: Jamie Foxx, Robert Downey Jr, Catherine Keener

High on music

Sub bagheta lui Wong Kar-Wai

High on music

Din zilele de glorie ale celor de la Pulp