Orphan (2009)

Asteptandu-ma la inca un horror plictisitor pe tema The Omen&amp&Co, m-am pus pe urmarit filmul acesta fara mari sperante in entertaimentul rezultat, si in loc m-am trezit cu un thriller tensionant de toata ziua, construit dupa reteta clasica si eficienta. E o productie care trece foarte usor de la ridicol la terifiant, folosindu-se si de usoare tente ironice si amuzante, si totodata un film extrem de serios in actiunea sa, cu o intriga foarte bine construita (lucru de fapt evident abia spre final) si cu o derulare naturala, in voia valurilor. In ciuda catorva elemente previzibile, si a altor scapari mai mult sau mai putin obisnuite, filmul intretine eficient tensiunea la foc mic, nelasand-o de fapt nici o clipa sa se stinga de tot, lucru totusi destul de evident intetit si de o distributie puternica dintre care se remarca de departe reprezentantii copii - Isabelle Fuhrman este impresionanta in rolul maleficei Esther, fara totusi a o eclipsa in totalitate pe micuta Aryana Engineer ca usor impresionabila surdo-muta Max.

Regie: Jaume Collet-Serra
Scenariu: David Johnson (scenariu), Alex Mace (povestire)
Cu: Vera Farmiga, Peter Sarsgaard, Isabelle Fuhrman, Aryana Engineer, CCH Pounder, Jimmy Bennett

Also read in English

High on music

Old-style newbies! Enjoy!

High on music

Remembering childhood heroes

Rosemary's Baby (1968)

Inainte de a fi cunoscut pentru scandalurile si problemele din viata personala, Roman Polansky era recunoscut ca fiind parte din elita regizorilor talentati ai intregului cinema, filmul de fata fiind una din capodoperele sale recunoscute si apreciate. Un film dus in spate de o actrita mica, si nu ma refer aici decat la dimensiunile sale fizice, si de o echipa de actori secundari cu un joc extrem de natural (vezi mai ales actrita Ruth Gordon , rasplatita si cu un Oscar), si cu o simulare a unei vieti normale si banale atat de credibila ca te strange in spate. Au intr-adevar la dispozitie si un scenariu pe masura, in detaliu construit de regizor, cu mult dialog, cu banalitati atent studiate, cu replici ce imita la perfectie viata de zi cu zi, cu toate obiceiurile ei, cu lucrurile ei mici, obligatiile sociale, si alte datorii de common-sense, cu falsitatile de rigoare, si politetea gratuita. Completat cu o regie meticuloasa, care urmareste si reuseste sa surprinda nasterea si cresterea ororii excelentei Mia Farrow pe masura ce faptele se amesteca reale in mintea ei, si cu toate nedreptatile si injuriile care te fac sa te foiesti nervos pe scaun, filmul te face sa il urmaresti cu respiratia la gura, uitand de timpul obisnuit depasit cu mai mult de jumatate de ora, facandu-te absent la orice din jurul tau, tensiunea personajului devenind tensiunea ta, sentimentul de nedreptate devenind propria simtire si lupta.

Regia: Roman Polanski
Scenariul: Ira Levin (roman), Roman Polanski (adaptare)
Cu: Mia Farrow, John Cassavetes, Ruth Gordon, Sidney Blackmer, Maurice Evans

Dark Country (2009)

Un efort de apreciat, deși un pic cam forțat, dar totuși lăudabil chiar și sub formă de pastisă, având în vedere că este debutul regizoral al unui actor, care în același timp îndeplinește și rolul de interpret. Știu că titlul presupune prezența întunericului aproape în totalitate, dar totuși nu cred că intenția a fost ca întunericul să acopere aproape orice gest, amănunt, acțiune făcând destul de dificilă urmărirea, atenția și chiar ușurând trecerea peste unele momente chipurile terifiante pentru că ... nu s-a putut observa scena. Dar asta strict legat de partea tehnică. În mare s-a încercat și parțial reușit să se creeze o atmosferă de confuzie și discontinuitate tipic lynchiana. Ce s-a adus nou a fost imaginea un pic artificializată, o creionare colorată a conturului elementelor în mișcare, într-un mod foarte interesant, amintind puțin de stilul intenționat în filme ca Sin City, sau mai simplu spus de stilul benzilor desenate, folosind un ton tipic filmelor noir atât prin muzica foarte bine potrivită, cât și prin excesul de monolog, o adevărată etichetă a genului, dând de la început sugestia unei lumi virtuale, a unui coșmar sau a luptelor inconștiente dintre toate faptele și confuziile din psihicul personajului. Întrebările sunt multe, explicațiile posibile la fel, deși spre deosebire de cazul unui "coșmar" lynchian, unele lucruri încă se bat cap în cap, sau pur și simplu potrivirea pieselor din puzzle nu e chiar atât de ... netedă, să-i spunem.

Regia: Thomas Jane
Scenariul: Tab Murphy
Cu: Thomas Jane, Lauren German, Ron Perlman

Deadgirl (2008)

O noua directie in ceea ce priveste filmele horror, in special cele cu zombie. Atat de noua, incat pana la un punct, povestea cu zombie pare din alt film si fara nici o legatura. Este de fapt o analiza a naturii umane, in cea mai actuala forma posibila. Continutul terifiant de data asta nu vine de la elementul clasic, mortul reinviat, si nici de la violentele crude, bestiale si fara gandire ale acestuia, ci de la actiunile gandite ale personajelor inca umane si constiente. Aflate intr-un punct al vietii cand impartirea si filtrarea pe categorii ca elemente sociale intr-o viitoare pozitionare in rotita ce se cheama societate inca nu a avut loc, dar constiente de limitarea posibilitatilor la care probabil vor avea acces, personajele profita de o ocazie de aparenta putere si control intr-un mic univers de ei creat, unde nu au limita la acte, imaginatie si manifestari fizice ale oricarui gand pervers. Imbatati de acest control, ei "uita" putin de limitele acestui univers, lasand sa se intersecteze elemente dintre cele doua lumi, cu efecte mai mult sau mai putin catastrofice, dintre care cel mai deranjant este coruperea personajului care reprezenta singura speranta in umanitate prezenta aici. Filmul nu contine vreun element extraordinar in ceea ce priveste regia sau jocul actorilor, desi este de remarcat jocul natural cu mici ticuri nervoase ale lui Shiloh Fernandez, dar intr-un context destul de natural reliefat si cu o atmosfera lenesa de liceu foarte bine intretinuta, filmul primeste o semnificativa bila alba pentru o poveste originala si neasteptata.

Regia: Marcel Sarmiento, Gadi Harel
Scenariul: Trent Haaga
Cu: Shiloh Fernandez, Noah Segan, Candice Accola, Eric Podnar

Rating: 8/10

Also read in English

High on music

Cele 2 videos sunt variante la aceeasi melodie. Nu ma pot hotari intre cele doua, probabil tind spre a 2-a.

High on music

The Rebound (2009)

Comedie romantica... Punct forte: Catherine Zeta-Jones. Minusuri:restul...

Film facut doar ca sa fie facut, din ala doar de umplutura. E plictisitor pana la cer, si siropos de ti se strapezesc dintii. Se vrea comedie, dar am ras doar de vreo doua ori, se vrea romantica, dar se ingroapa sub toate cliseele posibile cu pretextul ca vor sa arate ca ceea ce e acceptat de societate si foarte des intalnit si anume relatiile cu diferente mari de varsta (se stie in ce directie) este posibil si frumos si in cazul femeilor. Exista o singura faza care merita atentie in tot filmul, daca il vedeti o sa va dati seama care e, daca nu, nu are nici un haz sa incerc sa o descriu. Dar mai bine il evitati...

Regia: Bart Freundlich
Scenariul: Bart Freundlich
Cu: Catherine Zeta-Jones, Justin Bartha

High on music

I'm mad at the world and the world is mad at me.

District 9 (2009)

O surpriza extrema si originala, venita de te-miri-unde, ce prezinta un portret exploziv al caracterului uman din toate timpurile, intr-un context neasteptat ales si neasteptat reliefat, cu mici bucati de realitate din zilele noastre relevante mai ales cadrului african/sud-african. Avand ca intriga poposirea timp de 20 de ani a unei specii extraterestre cu statutul de refugiati, si victime ale mediului si intolerantei, laolalta cu obsesia mai mult decat actuala a oamenilor pentru dezvoltarea puterii de armament, si exploatarea tuturor resurselor disponibile, filmul prezinta, la inceput sub forma de documentar foarte realist construit povestea unui reprezentant uman, banal si aparent fara nimic extraordinar, care mai intai victima a intersectiei celor 2 specii precum si a obsesiei deja mentionate se intoarce impotriva celor pe care ii numea semeni, gasind sprijin si prietenie exact in mijlocul asa-zisilor ostili, obtinand sau mai degraba scotand la suprafata putere, curaj si vointa sub actiunea instinctului de supravietuire, momente ale productiei care amintesc din cand in cand de desfasurarea de evenimente dintr-un alt preferat al meu - The Fly. Efectele speciale sunt extrem de bine realizate, cu toate elementele oripilante extrem de realiste, si cu accent pe amanunte si miscare. Eat this, Transformers!

Regia: Neill Blomkamp
Scenariul: Neill Blomkamp, Terri Tatchell
Cu: Sharlto Copley, John Sumner
Tara: SUA, Noua Zeelanda
Limba: Engleza, Nyanja, Afrikaans